PREZENTARE POVESTE
Un maestru în gastronomia contemporană.
Pasionat, spontan și creativ, Szilárd Lőrincz poate demonstra ușor că cea mai iubită dintre arte va fi, întotdeauna, arta culinară. Este un bucătar inventiv, școlit la Sketch London, împărăția lui Pierre Gagnaire, zeul absolut al bucătăriei de rang înalt, un creator elogiat internațional pentru inspirația cu care dezvoltă permanent domeniul gastronomic în restaurantele sale cu stele Michelin din Paris, Londra sau Tokyo.
A trecut apoi printr-un valoros stagiu de specializare alături de Claude Bosi, în fabulosul lui Bibendum, Michelin House, al șaselea cel mai bun restaurant din Anglia, un fel de Mecca pentru toți cei care caută excelența în arta culinară. După un remarcabil periplu internațional, care i-a oferit competența, motivația și inspirația atât de necesare gastronomiei contemporane, Szilárd a deschis restaurantul One Soul din Brașov, probabil unicul din România care și-a căpătat prestigiul translând creativitatea artei culinare de înaltă clasă într-o formulă cool, corectă și accesibilă amatorilor de provocări gastro.
O tradiție de familie, reinventată în școli cu prestigiu internațional
Gastronomia a fost pentru Szilárd o pasiune din liceu, cultivată într-o relevantă tradiție de familie. Mama, o cofetăreasă cu experiență, umplea cândva casa de torturi Doboș cu nenumărate straturi, amandine sau tăvălite din pandișpan însiropat în sos de ciocolată și pudrat cu cocos. Tatăl, și el bucătar cu experiență, excelează în bucătăria clasică, transformând rețete banale în adevărate experiențe de viață. Pasiunea lui Szilárd a devenit în cele din urmă profesie, încadrată într-un context mai larg prin studii superioare și ani de practică în cele mai importante restaurante ale lumii.
A absolvit cursurile facultății American Hotel Academy, instituție acreditată de prestigioasa Manchester Metropolitan University din Marea Britanie. Licența i-a adus o primă specializare într-un domeniu complex, International Hospitality Business Management. Primele stagii de practică au reprezentat oportunități de perfecționare în practicile restaurantelor din Belgia, pentru început, apoi într-un hotel boutique din orășelul Spa, gazdă a faimosului circuit Spa-Francorchamps, favorit al greilor din Formula 1. A continuat apoi în Londra, unde a beneficiat de instruire de excelență, în bucătării cu stele Michelin cu reputație la nivel internațional.
Trei ani în industria excelenței, alături de Pierre Gagnaire și Claude Bosi.
Homarul albastru cu piure de topinambur și sos malaysian de la One Soul evocă, de altfel, tumultul Londrei și aerul ei vanitos de capitală mondială a artei culinare. Fanteziile gourmet cu foie gras învelit în ciocolată albă sau savoarea tartarului de Saint Jacques cu avocado, delicii cu care One Soul și-a fermecat primii clienți, ar putea fi flash-back-uri ale emoțiilor simțite cândva pe Mayfair’s Conduit Street, inima culturală a Londrei și cartier general al luxului, o zonă străbătută de turiștii aflați în căutarea magazinelor high-end și a restaurantelor cu faimă globală. Pierre Gagnaire, primul maestru care i-a devenit mentor lui Szilárd Lőrincz, este un important reper în industria luxului, rege al unui imperiu gastronomic și geniu fabulos al artei culinare.
Mereu relevant într-o lume în continuă schimbare, Gagnaire își revendică titlurile de excelență de mai bine de patru decenii, reconfirându-și permanent legenda prin fanteziile fusion pe care le propune în restaurantele cu trei stele Michelin din Paris, Londra, Dubai, Seoul, Las Vegas sau Tokyo. Un al doilea stagiu de practică i l-a adus aproape pe lyonezul Claude Bosi, în fabulosul său Bibendum, Michelin House, o școală redutabilă pentru cei care caută perfecțiunea în arta culinară.
One Soul, cool-dining cu suflet
În paralel cu anii de practică, a continuat pregătirea în mediul academic. Decizia grupului AHA de a deschide o nouă școală cu specific gastronomic, TASTE Culinary Business Academy, a reprezentat o nouă oportunitate pentru Szilárd, care s-a numărat printre cei patru studenți pasionați de bucătărie cărora li s-a oferit șansă să urmeze aceste cursuri. A obținut, astfel, cea de-a doua diplomă britanică, cu specializarea Culinary Business Management, certificare care îi oferă competențe în gestionarea unei afaceri în industria ospitalității. Interesat de gastronomia care amestecă simboluri culturale regionale și globale, Szilárd a revenit la Brașov pentru finalizarea studiilor și și-a deschis propria afacere, restaurantul One Soul, un concept avangardist care translează principiile excelenței în gastronomia europeană într-o variantă corectă și accesibilă tuturor. “Ceea ce facem este unic, personal și inedit, așa cum este însuși sufletul.
Acel suflet pe care l-am adus cu toții pornind la acest drum, sufletul pe care îl pune zi de zi întreaga echipă. Mă bucur să-i întâlnesc personal pe cei care vin pe la noi, pentru a le transmite aceste emoții mai departe. Atunci când cunoști persoana care îți gătește, locul capătă suflet. Iar atunci când oamenii simt sufletul, își doresc mereu să revină. Locul acesta avea nevoie de suflet, de o tușă emoțională unică, acesta fiind, de altfel, marele secret al legăturilor care nu pier și, totodată, singurul lucru pe care nimeni nu poate să-l cumpere”, spune Szilárd Lőrincz.